Dragi colegi,
În numele Comitetului National de Organizare al celui de al VI-lea Congres al Asociatiei Române pentru Chirurgie Endoscopica si alte Tehnici Interventionale (A.R.C.E.), am deosebita placere sa va adresez invitatia de participare la evenimentele ARCE 2011, la care este estimata prezenta a peste 800 – 1.000 de participanti români si straini.
De-a lungul timpului, A.R.C.E. s-a dovedit o asociatie cu un înalt nivel stiintific si cu un mare grad de accesibilitate, care a permis specialistilor români nu numai sa învete de la altii, ci si sa-si împartaseasca propria experienta.
Consideram Congresul ARCE ca un moment optim pentru a discuta împreuna problemele specialitatilor noastre, subiecte de interes general în practica zilnica, aspecte clinice particulare, rezultate ale studiilor clinice sau experimentale, probleme privind formarea si perfectionarea continua a celor ce activeaza în domeniile chirurgiei minim-invazive sau altor tehnici interventionale. Congresul este practic, singurul forum în care specialitati cum ar fi si chirurgia generala, chirurgia pediatrica, chirurgia toracica, ginecologia, urologia, anestezia, neurochirurgia, ortopedia, chirurgia ORL sau radiologia interventionala pot prezenta experientele particulare si pot cauta solutii comune de rezolvare a problemelor medicale prin tehnici minimal-invazive.
Salut toti expertii nostri si invitatii din strainatate, care reprezinta toate specialitatile chirurgicale si A.T.I., ce îsi vor da mâna pentru a pune în opera experientele lor în acest Congres.
Aria expozitionala este destinata principalelor companii de echipamente medicale si farmaceutice, pentru a va oferi prilejul de a cunoaste cele mai noi produse, care ne permit noua, clinicienilor, sa îmbunatatim calitatea si siguranta actului medical.
Speram, de asemenea, ca atât programul social armonizat cu ambianta placuta a excelentei locatii Willbrook Platinum Business & Convention Center, cât si implicarea Sponsorilor în sustinerea Congresului vor completa eforturile noastre spre a va oferi o sedere cât mai placuta.
Prof. Dr. Mircea Beuran – Presedinte A.R.C.E.
Toate informatiile despre Congresul National de Chirurgie si manifestarile paralele sunt disponibile pe site-ul http://www.arcecongres.ro/