Programul “ Impreuna suntem ARCE ” incepe in curand!
Spitalul Municipal Ramnicu Sarat va gazdui in zilele urmatoare un atelier practic de laparoscopie dedicat defectelor de perete abdominal. Evenimentul deschide o serie de manifestari dedicate implementarii si dezvoltarii procedurilor laparoscopice in spitalele din tara, cu implicarea activa a membrilor Comitetelor ARCE.
In perioada 01-03 Martie, 2024, vor beneficia de sesiuni teoretice, demonstratii operatorii si antrenament practic pe simulatoare un numar de 15 medici chirurgi atat din spitalul ramnicean, cat si din Nehoiu, Focsani, Hunedoara si Chisinau.
Atelierul practic se deruleaza sub egida ARCE si a Clubului Roman de Hernie, fiind creditat de Colegiul Medicilor din Romania cu 17 puncte EMC. Directorul de curs, seful sectiei de Chirurgie din cadrul spitalului ramnicean, dr. Adnan Al Aloul, va fi sustinut in buna desfasurare a sesiunilor de catre dr. Florin Turcu, dr. Costin Dutu, dr. Victor Diaconu, dr. Zoltan Kover, dr. Dan Ioan Ulmeanu ca lectori, experti si coordonatori de activitate practica.
Programul “Impreuna suntem ARCE ” va trai prin interesul actualilor si viitorilor membri ARCE, asteptam cu interes sa ne intalnim si in spitalele voastre!