In perioada 7 – 9 Mai 2017, la Centrul International de Conferinte de la Palatul Parlamentului, s-au desfasurat lucrarile celui de-al 18-lea Congres European de Trauma si Chirurgie de Urgenta, organizat de Societatea Europeana de Trauma si Chirurgie de Urgenta (ESTES), Societatea Romana de Chirurgie (SRC) si Societatea Romana de Chirurgie de Urgenta si Trauma (SRCUT), avand ca Presedinte al Congresului pe Prof. Dr. Mircea Beuran, Presedinte al SRCUT. Au fost inregistrati peste 800 de participanti din toata lumea, fiind prezent si un important grup romanesc. Au fost prezenti ca lectori invitati specialisti de renume mondial in domeniu, fiind sustinute prelegeri extrem de interesante si actuale, care au suscitat un viu interes din partea participantilor.

Asociatia Romana pentru Chirurgie Endoscopica si alte Tehnici Interventionale (ARCE) a sprijinit activ evenimentul, in primul rand prin promovarea lui in randul membrilor sai care au primit periodic anunturi in ceea ce priveste inscrierea si organizarea.

Duminica, 7 Mai 2017, in sala Iorga, in intervalul 16.00 – 17.30, ARCE a fost invitata sa organizeze un Simpozion cu tema “Chirurgia minim invaziva in urgentele gastrointestinale – cazuri particulare si capcane”, la care au participat peste 100 de chirurgi romani si straini. Simpozionul a fost condus si moderat de Prof. Dr. Catalin Copaescu (Presedintele ARCE), Dr. Victor Tomulescu si Prof. Dr. Ciprian Duta (Timisoara). Din panelul de experti au mai facut parte: Conf. Dr. Florin Turcu, Dr. Bogdan Martian si Dr. Valentin Calu (Bucuresti), Conf. Dr. Valeriu Surlin (Craiova) si Dr. Calin Tiu (Campina). Temele abordate au fost: Lavajul si drenajul laparoscopic in diverticulita acuta sigmoidiana perforata cu peritonita purulenta; Dificultatile de diagnostic ale durerii abdominale cronice exemplificat printr-un caz cu diverticulul Meckel; Hemoragie digestiva dupa by-pass gastric cauzata de o tumora ileala, Ocluzie intestinala dupa colecistectomie secundara unei tromboze de vena mezenterica superioara; Dificultati terapeutice si controverse in colecistita acuta; Echografia abdominala in urgentele chirurgicale. Subiectele prezentate au generat multiple intrebari si comentarii din partea audientei care a fost permanent implicata intr-un mod extrem de colegial si interactiv. Sesiunea s-a bucurat de un real succes, ARCE fiind o prezenta constanta la manifestarile stiintifice organizate in Romania de alte societati cu acest model de simpozioane.

Sef de Lucrari Dr.Valentin Calu

Pentru a vizualiza programul final faceti click aici.