Lapco International „Train the Trainer Course”, al doilea curs organizat sub egida ARCE de catre LapCo Romania pentru a antrena o noua echipa de instructori in chirurgia colorectala laparoscopica in Romania a fost organizat in perioada 30 -31 octombrie, in preambulul celui de–al XII-lea Congres national ARCE. Tema Congresului „Reshaping MIS through education” / „Remodelarea chirurgiei minim invazive prin educatie” reprezinta, de fapt, unul dintre principiile de baza ale asociatiei noastre.
In lumea din ce în ce mai complexa a chirurgiei, odata cu aparitia a atat de multe tehnologii si tehnici noi, nu a existat niciodata un moment mai important pentru a ne concentra pe calitatea furnizarii educatiei.
Multumim celor doi experti LapCo International, Mark Coleman si Tom Cecil, pentru efortul depus si sprijinul continuu in educarea chirurgilor romani.
Este de remarcat faptul ca, pe langa cei 6 chirurgi romani care au absolvit cursul, dr. Oana Stanciulea, dr. Victor Diaconu, dr. Florin Grama, dr. Dragos Scripcariu, dr. Zoltan Kover si dr. Sorin Aldoescu, la acest curs au participat si observatori din alte specialitati medicale – Prof. Dr. Elvira Bratila, Prof. Dr. Nicu Crisan, Dr. Felix Dobritoiu, Dr. Nirvana Georgescu.
Au fost doua zile pline, in care abordarile existente ale educatiei chirurgicale au fost completate printr-un cadru de predare practica, structurat pe nevoile cursantilor. Deconstructia fiecarei interventii chirurgicale in etape de invatare, standardizarea modalitatilor eficiente de interventie a formatorilor, astfel incat implicarea directa in efectuarea interventiei chirurgicale de catre formator sa fie ultima solutie, evaluarea imbunatatirii performantei cursantului, dar si evaluarea calitatii evenimentului educational sunt pilonii de baza ai programului.
In speranta de a vedea cat mai multe astfel de evenimente educationale, nu pot incheia mai bine decat prin dictonul LapCo International: “How to teach is as important as what to teach”!
Cu stima,
Victor Tomulescu
Coordonator Program National LapCo Romania
Secretar General ARCE